Elevii au demonstrat un caracter bun!

Dați trei exemple recente când elevii dvs. au demonstrat diferite calități de caracter.

1. „Au împărțit cu bucurie bunurile lor personale—Generozitate.

2. Au sosit la timp la școală—Punctualitate.

3. Și-au terminat cu succes toate temele și portofoliile de lucru—Hărnicie.”

– Profesoară din Arad

Corectarea bazată pe caracter

Prof. Georgeta Popa

„Cele 49 trăsături de caracter acoperă o gamă largă de comportamente dezirabile: atitudinea față de propria persoană, față de familie, față de colegi; integrarea în societate; comportament civic și moral. Prin urmare, consider că sunt un set adecvat de standarde.

Corectarea bazată pe caracter are scopul refacerii relației dintre profesor și elev, părinte și copil.

Amânând rezolvarea problemei, elevul va considera că fapta sa nu a încălcat nicio regulă sau că nu este gravă. Prin urmare va persevera în răul făcut. Dacă la o dată ulterioară va fi sancționat, nu va înțelege de ce atunci, nu și înainte sau de ce el, nu și altul.

Tonul calm îi permite profesorului să se facă înțeles, nu doar auzit. Știind că a încălcat normele, elevul este agitat și, dacă i se vorbește cu mânie, va riposta.

Vorbind calm, elevul va fi nevoit să răspundă la fel. Liniștindu-se, el va putea să rememoreze faptele sale, să înțeleagă resorturile acțiunilor sale și consecințele acestora.”

– Prof. Georgeta Popa din Cluj-Napoca

Cum putem aplica Ordinea?

Gândește ordonat!

  • Cum putem aplica OrdineaDefinește scopul și modul de folosire al fiecărui lucru!
  • Dezordinea este produsă de orice lucru pentru care nu avem un scop definit!
  • Stabilește-ți prioritățile!
  • Analizează fiecare situație pentru a identifica cele mai importante obiective!
  • Fă planificări înțelepte!
  • Stabilește și urmează metode care să promoveze ordinea!

Acționează ordonat!

  • Depune efortul de a lăsa lucrurile în ordine!
  • Fă lucrurile bine, de prima dată!
  • Așează rezervele în apropiere de locul în care vei avea nevoie de ele!
  • Elimină lucrurile care nu-ți mai sunt de folos!

Muncește ordonat!

  • Cum putem aplica OrdineaScopul conducerii este tocmai de a asigura ordinea, de aceea instrucțiunile unui lider se numesc „ordine”!
  • Împarte proiectele în obiective realizabile!
  • Păstrează ordinea instrumentelor pe care le folosești la serviciu!
  • Ordonează fișierele în computer!
  • Lasă locul în care lucrezi în ordine de fiecare dată când pleci de la serviciu! Când vei ajunge în ziua următoare, vei fi cu un pas înainte!

Trăiește ordonat!

  • Stabilește-ți practici care să te ajute atât să te odihnești, cât și să te pregătești și să lucrezi eficient!
  • Recunoaște costurile ascunse ale lucrurilor pe care nu le folosești!
  • Protejează-ți programul de distragerile care te-ar putea devia de la scopurile propuse!
  • Caută sfatul celor care se dovedesc ordonați și eficienți!

Cugetări despre hărnicie

„Toți avem o anumită vocație sau misiune în viață, toți trebuie să îndeplinim o sarcină concretă care cere să fie dusă la capăt. În această privință, omul nu poate fi înlocuit, și nici viața lui nu se poate repeta, așadar sarcina fiecăruia este unică, la fel ca și ocazia de a o realiza.

Nu putem rezolva toate problemele care apar, dar întregul scop al vieții este să ne înfruntăm problemele, să învățăm din ele, să ne adaptăm și să le rezolvăm cum știm mai bine.

Instrucțiunile trebuie, mai întâi, înțelese și apoi considerate literă de lege. Cu atitudine pozitivă, perseverență, încercând să facem tot posibilul de a ne ridica la nivelul așteptărilor, rezultatele vor apărea în cel mai scurt timp.”

– Profesoară din Bilbor HR

„Copiii devin ceea ce le spunem noi că sunt”

„Noi, adulții, fie că suntem părinți ori educatori, suntem persoane de referință în formarea caracterului copiilor. Mai întâi prin ceea ce suntem, apoi prin ceea ce facem și prin ceea ce spunem.

Cuvintele noastre sunt foarte importante pentru ei. De aceea trebuie alese cu grijă și menite a ridica, a construi, a aprecia, a consolida. Cuvintele noastre au rolul de a ghida dezvoltarea copiilor și acționează ca niște vectori cu rol determinant pentru devenirea lor, ori negativă, ori pozitivă.”

– Profesoară din Bacău

Cum putem aplica Generozitatea?

Observă nevoile celorlalți!

  • Cum putem aplica GenerozitateaAdu-ți aminte de cei care au fost generoși față de tine!
  • Află care sunt nevoile reale ale celor din jurul tău!
  • Caută să-i înțelegi pe ceilalți punându-te „în papucii lor”!
  • Observă nevoile care nu sunt exprimate!

Idealul generozității este o inimă care să înțeleagă dificultățile celor din jur, fie în urma unei experiențe personale similare, fie pur și simplu din prietenie.

Dăruiește altora!

  • Dăruiește altora din resursele pe care le ai!
  • Oferă daruri care vor satisface nevoile celor care le primesc!
  • Dăruiește un zâmbet, un strâns de mână sau un cuvânt de încurajare! Acestea nu te costă nimic!
  • Investește din propria-ți persoană în fiecare dar pe care-l oferi!

Valoarea generozității este dată de maturitatea pe care o insuflă beneficiarilor.

„Momente de învățare”

Momente de învățareConstruirea caracterului trece dincolo de lecțiile planificate și include „momente de învățare” de-a lungul zilei și a lunii. Un profesor poate petrece 10-20 de minute predând despre o anumită trăsătură de caracter, dar caracterul este practicat prin interacțiunea cu celelalte persoane de-a lungul zilei.

„O disciplină pe care o predau este Tehnologia cărnii și a preparatelor din carne. Câteva exemple din lecțiile acestei discipline, care să exemplifice sau să consolideze anumite trăsături de caracter ar fi:

1. Rolul și atribuțiile măcelaruluiMeticulozitate
2. Igienizarea locului de muncăResponsabilitate
3. Respectarea normelor de securitate și protecția muncii într-un abatorPrudență

– Profesoară din Brăila

Autoeducarea este binevenită și la o vârstă mai înaintată

Putem găsi moduri noi de a ne dezvolta caracterul și după ce am trecut de o vârstă înaintată?

„Da, cum este în cadrul unor proiecte de învățare continuă. De exemplu, cursul „Mai întâi caracterul” pe care l-am parcurs până în acest moment m-a ajutat să identific o anumită trăsătură de caracter pe care o pot cultiva și exersa. Autoeducarea este binevenită și la o vârstă mai înaintată.”

– Profesoară din Grinties NT

Cum să demonstrăm Entuziasm

Cum putem aplica Onestitatea„A îndeplini o sarcină presupune și un consum de energie. Energia o găsim în noi, dacă efectuăm acel lucru cu plăcere. De asemenea, lucrând cu entuziasm, îi putem convinge și pe alții să ni se alăture.

Zâmbetul arată că ne face într-adevăr plăcere ceea ce lucrăm, iar cei care ne înconjoară sunt cei pe care-i dorim în preajma noastră.

Este știut că orice lucru bine făcut este durabil. Dacă tot alocăm timp și energie pentru efectuarea unei sarcini, este normal să dăm dovadă de seriozitate, altfel riscăm să fim nevoiți să reluăm aceeași sarcină.

Nereușita nu înseamnă că nu știu să fac un lucru sau că nu sunt priceput. Ea arată fie că nu am avut suficiente informații, fie că nu am ales calea sau momentul potrivite, ori poate că nu am suficientă experiență. Nereușita ar trebui să fie un imbold pentru a persevera, după găsirea eventualelor motive ale eșecului.”

– Profesoară din Cluj

Cum putem aplica Onestitatea?

Cum putem aplica Onestitatea

Gândește adevărul!

  • Păstrează-ți demnitatea asigurându-te că informațiile pe care le accepți sunt adevărate!
  • Fă deosebire între realizările tale din trecut și obiectivele tale viitoare!
  • Protejează-i pe alții curmând zvonurile!

Intenționează adevărul!

  • Recunoaște conflictele interpersonale și acordă o atenție sporită modului în care ceilalți îți percep vorbele!
  • Când ști că un termen final este imposibil de atins, comunică dificultatea înainte de a sosi ultima clipă!
  • Confruntă adevărul și rezolvă problemele reale, în loc să suferi consecințele trăirii unei minciuni!

Trăiește adevărul!

  • Onestitatea pretinde o cinste robustă atunci când ai de-a face cu proprietatea, interesele și încrederea celorlalți!
  • Bazează-ți răspunsurile pe principii statornice, și nu pe emoții de moment!
  • Întotdeauna învingător trebuie să fie adevărul, nu opinia personală!