Fermitate vs. Amânare
Ce este FERMITATEA?
Abilitatea de a recunoaște factorii-cheie și de a duce la capăt decizii dificile.
Fermitatea caracterului exprimă tăria voinței și perseverența cu care luptă omul pentru realizarea scopurilor, fără a ceda în faţa dificultăților și fără a se abate de la activitatea începută.
Energia, fermitatea și gradul de organizare a caracterului manifestate la cote înalte stau la baza unui tip de caracter ferm, iar insuficienta dezvoltare a acestor trăsături volitive duc la constituirea unui tip de caracter slab, labil. Atitudinile si trăsăturile pozitive de caracter se formează de multe ori în luptă cu cele negative, cum ar fi amânarea.
Fermitatea înseamnă „depășirea obstacolelor pentru a atinge scopul”. Fermitatea este ca a urca un munte. Trebuie să știi ce vrei să obții, apoi să pui un picior în fața celuilalt până ajungi în vârf. Urcarea unui munte necesită mult efort. Este tentant să renunți și să te întorci când te simți obosit sau descurajat, dar fermitatea înseamnă a continua, a împinge înainte și a nu renunța. Fermitatea face diferența dintre un câștigător și o persoană care nu reușește!
Poți „câștiga” la școală concentrându-te în clasă, terminându-ți temele și făcând tot posibilul la fiecare materie. Puteți „câștiga” acasă, ajutându-vă familia, făcându-vă treburile și făcând alegeri bune. Este nevoie de hotărâre pentru a câștiga, dar poți să o faci!
Fermitatea se îmbină cu blândețea pentru secretul unei relații echilibrate cu cei din jur. Însă, de cele mai multe ori, ne vine greu să rămânem „pe poziție” atunci când cei apropiați negociază, se roagă de noi, sau fac presiuni.
PORȚILE ORAȘULUI ȘI GURILE OAMENILOR
Trăia cândva un împărat oriental, a cărui înțelepciune lumina pământul ca un soare, a cărui deșteptăciune nu era depășită de nimeni și a cărui bogăție întrecea de departe pe a oricui. Într-o zi, un vizir a venit la el cu o față nefericită. "Mărite Împărat, tu ești cel mai înțelept, cel mai mare și mai puternic om de pe pământul nostru, spuse el. Tu ești stăpân peste viață și peste moarte. Dar ce am auzit când călătoream prin ținut? Peste tot, oamenii te laudă, dar unii au vorbit urât despre tine. Făceau glume și se plângeau de deciziile tale înțelepte. Cum se face, preaputernicule între toți puternicii, că există o asemenea nesupunere în împărăția ta?" Împăratul zâmbi cu îngăduință și răspunse: "Ca toți oamenii din împărăția mea, știi ce am realizat pentru voi toți. Șapte ținuturi sunt sub stăpânirea mea. Sub domnia mea, șapte ținuturi au progresat și au dobândit prosperitatea. În șapte ținuturi, oamenii mă iubesc pentru imparțialitatea mea. Ai cu siguranță dreptate. Pot face multe lucruri. Pot pune să fie închise porțile uriașe ale orașelor mele. Dar există un lucru pe care nu îl pot face. Nu pot închide gurile supușilor mei. Nu este cu adevărat o problemă că unii oameni mă vorbesc de rău. Ceea ce este important este să fac bine." ("Povești orientale ca instrumente de psihoterapie", Nossrat Peseschkian)
Din înțelepciunea popoarelor:
„Fermitatea este un gard care apără sufletul.”
„Dragostea vrea credinţă şi credinţa vrea fermitate.”
Întrebările lunii:
- Cum pot cultiva echilibrul interior în fața presiunii urgențelor și termenelor limită?
- Cum pot dobândi stăpânirea de sine în fața dorințelor personale negative?
Fiți fermi dacă:
- Ați vrea să nu mai aveți zile în care să fiți epuizați din cauza numeroaselor solicitări, termene și lucruri de rezolvat, toate urgente și foarte importante, dar nu știți cum să rezolvați această situație.
- Ați vrea să știți căror lucruri este corect să le spuneți nu, în pofida presiunii exterioare sau a dorinței personale, și căror lucruri este benefic să le spuneți da, dar vă lipsește claritatea principiilor pentru a alege.
Provocări:
- Stabiliți obiectivele potrivite.
- Acționați cu fermitate.
- Faceți față provocărilor.
- Nu vă descurajați de eșec.
- Continuați să încercați.
Mai multe idei găsiţi în „Dobândirea succesului adevărat„.
https://characterfirst.ro/manuale/49-lectii-despre-caracter/
Echipa Character First.
Vă rugăm răspândiți!