Justiție vs. Corupție
Ce este justiția?
A-ți asuma responsabilitatea personală de a susține ceea ce este curat, drept și adevărat.
Noţiunea de dreptate folosită de filosofi este transferată în drept sub conceptul de justiţie. Dreptatea este respectarea riguroasă a drepturilor fiecăruia şi totodată acordarea dreptului său fiecăruia. Justiţia reprezintă acea stare generală a societăţii care se realizează prin asigurarea pentru fiecare îndivid în parte şi pentru toţi împreună a satisfacerii drepturilor şi intereselor legitime, fiind unul din mijloacele cele mai importante pentru garantarea respectului, protecţiei şi promovării drepturilor omului. Justiţia administrativă vine să protejeze drepturile şi interesele cetăţenilor în relaţia acestora cu administraţia publică.
De partea cui este dreptatea?
Un avocat renumit a angajat un tânăr stagiar pe care să-l îndrume în tainele meșteșugului avocățesc, în schimbul unei sume de bani, pe care tânărul trebuia s-o plăteasca maestrului. Învoiala a fost facuta astfel: stagiarul plătește deocamdată numai jumatate din suma hotărâtă, iar cealaltă jumatate numai când – în calitate de avocat – va caștiga primul său proces.
Învoiala limpede, nu-i așa? Să vedeti însă ce încurcătură a ieșit de aici.
Dupa terminarea practicii, tânărul nostru își ia zborul în lume, iar bătrânul maestru așteptă, așteptă mereu să-și primească banii la care avea dreptul. Când așteptarea trecuse peste orice măsură, începe să se intereseze de urmele stagiarului său și află că acesta nici gând n-avea să-și achite datoria, ba mai zvonise prin lume că nici nu se face avocat.
Amărât, bătrânul se hotărăște să dea în judecată pe tânărul nerecunoscător.
Între altele, pâra maestrului era motivată astfel: „Oricare ar fi hotărârea judecății, el trebuie să-și primească restul datoriei și anume:
– În caz că justiția îi dă dreptate lui, trebuie să primească banii pe baza sentinței.
– În caz că justiția îi dă dreptate tânărului, trebuie să primească banii deoarece tânărul în felul acesta câștigă primul proces și, conform învoielii avute, va plăti jumatatea ramasă din taxe, când va câștiga primul proces”.
Bătrânul avocat se culcă liniștit pe o ureche, fiind sigur că nicio justiție din lume nu poate să nu-i dea dreptate.
Ei, dar să vedeți dumneavoastră, tocmai acum încep să se încurce lucrurile.
Tânărul stagiar, instruit fiind și el chiar de renumitul avocat bătrân, nu s-a lăsat mai prejos. În apărarea lui, a băgat și el la judecătorie o pâră care spunea astfel:
„Oricare ar fi hotararea justiției, el, stagiarul, nu mai trebuie să plăteasca nimic.
Anume:
– Dacă justiția hotărăște că tânărul are dreptate, atunci el execută sentința care i-a dat dreptate, deci nu are nimic de plătit.
– Dacă justiția hotărăște că bătrânul are dreptate, atunci se cheamă că stagiarul a pierdut procesul și după învoiala avută el nu trebuie să plătească, pentru că nu a câștigat primul său proces.”
Ei acuma, oameni buni, mai frământați-vă și dumneavoastră mintea să aflați de partea cui este dreptatea, că eu m-am încurcat rău de tot! 🙂
Din înțelepciunea popoarelor:
„Justiția este conștiință, nu o conștiință personală, ci conștiința întregii omeniri.” Aleksandr Soljeniţîn
„Justiția este adevăr în acțiune.” Benjamin Disraeli
„Dacă nu menținem justiția, justiția nu ne va menține pe noi.” Francis Bacon
„Justiția și fațada unui templu se văd cel mai bine din afară.” Austin O’Malley (Ronald Knox)
Întrebările lunii:
- Preferi să ai dreptate sau liniște?
- Este Justiția una dintre trăsăturile de caracter la care lucrezi?
- Care este modelul tău de persoană/personaj justițiar?
Provocări:
- Notează câteva situații în care nu ai fost just, ci mai degrabă corupt.
- Amintește-ți zilnic că a fi just este esențial pentru liniștea sufleteacă.
- Fii just cu toată lumea și politicos în același timp.
Mai multe idei găsiţi în „Dobândirea succesului adevărat„.
https://characterfirst.ro/manuale/49-lectii-despre-caracter/
Echipa Character First.
Vă rugăm răspândiți!
Comentarii recente